Do you Bamboo?

Ascultam de curand confessions of a clubaholic si ne-aminteam, printre altele, diverse intamplari.

Una vizeaza renumitul Bamboo, unde am intalnit acum catva timp, 2 impresioniste.

Ai crede ca Bamboo-ul este un etalon al tinerilor, un punct de maxim la care poti ajunge ca sa existi. Gresesti, fitza e sa-l condamni.

Ai auzit, desigur, mii de povesti despre siliconate si bambooisti care le plimba cu masini inaccesibile.

Oamenii astia exista peste tot, nu sunt o specie aparte, de ce generalizam? Nu vad de ce e mai condamnabil sa mergi in Bamboo decat sa te lauzi cu insusiri pe care evident nu le detii insa poate sunt eu rea, din nou.

Cat despre ce se intampla acolo - sunt cluburi cu muzica mai antrenanta, cu showuri mai bune, cu animatoare si animatori care chiar da! si clienti la fel de selectati. Bamboo castiga insa detasat la spatiu, la parcare, la asfalt:)), la masculi nesalivanti, la densitate mica a populatiei.

Sa nu intru totusi in polemici, probabil mi-a scazut deja cota la bursa:)

Revenind la impresioniste, le-am cunoscut in parcare la Bamboo. Se intampla iarna. Ne-au intrebat daca trecem pe la Romana, sa le lasam si pe ele. Ne-au indicat discret, in semn de multumire, numele tuturor clientilor si agentilor de paza. Pentru ca le-am luat, au vorbit cu Geani??? sa ne aduca intai noua masina. In 5 minute eram plecate.

Fetele ne-au povestit pe drum ca ele merg in fiecare sambata in Bamboo si ca am facut o greseala fatala cand prietena mea nu i-a dat 300 de euro lui Geani.

-Pentru??

-Asa se da, ne-au spus.

-A-haaa...deci asa, zambeam noi.

Pe urma se pare ca facusem o alta eroare. Un abtiguit striga:

-No pictures please! iar clubaholica mea, asteptand nervoasa masina, a replicat sec:

-Cine mai e si fraierul asta, bai baiatule?

Tipele se schimoneseau dubios, zicand ok, ok. Ne-au spus pe urma cine era domnul important. Pentru noi tot abtiguit...important insa:).

Am continuat povestirile la ceas de dimineata si le-am lasat intr-un final pe don'soare la Romana. Purtau cate o bluzita transparenta, pantaloni (cred) mulati si sandale. Privindu-le, am regretat ca nu am insistat sa le lasam la scara, apoi am regretat, zambind, ca nu era zapada in ziua aia.

Am plecat mai departe, balbaind:

-What's up with your quest list tonight?

-What's up with your empty pockets?

Daca as fi

Ati observat cum intrebarea "Ce ai face daca ai fi pentru o zi...?" reapare stupid in orice concurs de miss? Am mai auzit-o si pe la emisiuni tampite. De parca ai putea sa schimbi lumea intr-o zi, chiar cu puteri nelimitate.

E drept, cu totii afirmam, cand ii dezaprobam pe altii, ca am proceda altfel, din perspectiva unui context imaginat.

Daca as fi parlamentar, as vota un proiect care sa introduca in scoli studiul dreptului. Nu poti fi niciodata prea mic sau prea mare ca sa iti cunosti drepturile. Carcotasi fiind, o sa-mi spuneti ca toti vedem cu ochi buni marea iubire.

Stii ca ai cateva drepturi, ti s-ar parea normal sa ai si altele, crezi ca unele ti se cuvin pur si simplu. Dar de putine ori accepti ca oricarui drept ii corespunde si o obligatie.

Presupunand ca nu sunt obiectiva, cati dintre romani isi cunosc drepturile? Drepturile de cetateni ai Romaniei, de cetateni europeni, cele familiale, la integritate fizica si psihica, cele care decurg dintr-un contract pe care l-au semnat.

Nu avem o cultura a dreptului si nu suntem cetateni responsabili. Gandeste-te, de cate ori ti s-a replicat sec la mustrare:"N-au ce sa-mi faca!"

Nimic de spus

E uimitor cum lucrurile de ieri sunt mereu mai frumoase azi, cand ne gandim la ele. Ei si ce daca se vor revolta unii ca aud mii de ganduri, de parca le vor sti vreodata !

Am pus deoparte clipa si-mi infloreste pe buze, cand tac pe nesimtite.

Ma uit rabdatoare la masti si le calculez timpul. Mereu le-a amagit! de-ar sti mastile ce mult dureaza clipa, n-ar mai cauta atat vesnicia.

Si Bundy moare

Zilele astea, dupa mult, mult timp, am deschis tv-ul. Trebuia s-o fac, am ascultat, am strambat din nas, nu am facut zgomot, m-am uitat si la publicitate. E clar mai buna decat emisiunile. Am vazut o reclama geniala, la Prigat. O tipa face curat. El sta pe canapea in fata televizorului imens, cu o sticla deeeeeeeeeee suc in fata. Contempla paharul, savureaza lichidul, apoi se ridica si da frenetic cu aspiratorul, indemnat cu privirea de sotie. Adio Al Bundy:)))

Numiti-ma misandrina dar nu pot sa nu rad imaginand alte personaje in rolul celor doi.

Uite de ce

Mi-au spus multi ca scriu contradictoriu si pare revoltator ca nu-mi plac oamenii. Eu gasesc revoltator cand oamenii au pretentia sa fie lasati sa te cunoasca asa cum te cunosti doar tu.

Imi plac putini oameni, cand gasesc la ei atribute deosebite, pure, nelumesti as indrazni sa spun, ii selectez enorm si am o mie de categorii, de asta putini conteaza pentru mine. Si tocmai acest cine e el pentru mine creeaza influenta opiniei lor.

Oamenii mi se par in esenta egoisti. Si aici ma refer la specie. Mai departe, mi se pare ca prea multi dezvolta un simt al proprietatii legat de orice, nelimitat si abuziv. Si aici incep sa nu-mi mai placa...la urma urmei si eu am dreptul sa fac tot ce faci tu, exact in aceeasi maniera.

Nu-mi plac cei mai multi dintre oameni, pentru ca emit pretentii nefondate si uneori chiar se identifica cu ele. Altii emit judecati de valoare, si poate eu fac asta acum, dar hai sa privim asa...si eu am dreptul sa ma port prosteste, sa abuzez, sa fiu nedreapta, sa fiu vindicativa, sa fiu infatuata. Si eu am dreptul sa n-am discernamant. Si eu am dreptul sa scriu ce vreau iar cititorii au dreptul sa nu citeasca. De ce gasesti asta incorect la mine?

Vicky. Cristina. Barcelona

In general ma uit la filme usoare, care imi lasa o senzatie placuta de superficialitate. La cele de dragoste, pe care le ratasem in totalitate pana acum 1 an (sau 2, nu mai stiu), adorm. Deci inca nu sunt complet recuperate:) iar dramele sunt ceva ce nu aleg sa vad.

M-am uitat de curand la Vicky. Cristina. Barcelona. 2 tipe, total diferite, merg in vacanta la Barcelona. Se indragostesc de acelasi barbat si cumva, vacanta asta e anormala. Ai crede ca e genul de film pe care il stii din primele 5 minute - e bine sa nu va uitati cu mine la filme:))-dar asta e complet ilogic. Pare o secventa din viata reala, pusa in pelicula, asa cum a fost ea. Nu e nimic exagerat, nici comedia (desi exista un personaj condimentat, care face tot filmul), nici drama, nici gandurile, nici sentimentele. Filmul asta nu are lirism. Si cred ca e singura remarca buna pe care i-o pot aduce.

Prima senzatie: ce porcarie, n-am inteles nimic.

Hats on

L-au numit gresit cand l-au gasit, pe el - curajul. Au scris despre el povesti de iubire, tarmuri straine si istorii agitate. A exalat mii de suflete, mii de cerneluri si generatii viitoare.

Dar l-au etichetat gresit, cu atribute prea mari, inselatoare. Curajul e un amestesc: de inconstienta, de andrenalina, de speranta, de nebunie, de proiectii cu perfectiune. Poate ca nu e mereu Molotov, poate e un mix exploziv in urmari fericite dar nu e o alta substanta. Oricat de antitetic ar suna, curajul obliga la conformismul unui final radical.

Si daca alegi sa risti, e bine sa savurezi paharul, ca poate nu vei trai sfarsitul.

Ce curaj are viata, sa creada ca eu pot imagina lucruri neinventate inca!

Cand lucrurile se-ntampla

Alegem, din mii de variante posibile, sa se intample lucrurile cumva - cum ne dorim, cum ne e bine, bazandu-ne pe emotii sau rationamente. Alegem si mergem linistiti pe un drum previzibil.
Si totusi, uneori, lucrurile se intampla, nu le faci. Si le accepti, le refuzi, le treci prin tine si le scoti din tine iar ele se intampla mai departe. Te poarta prin viata, iti miros frica, iti neaga opinia, aproape te iau la misto. Iar tie nu-ti ramane decat sa le lasi pe ele sa fie, asteptand sa le piara cheful de masurat puteri. Te lupti cu ele, te certi cu tine si tot n-ai ce face. Astepti sa se-ntample sfarsitul, sa vina el cu speranta.
Vezi, lucrurile ne-o trag uneori.

Changing fast

Aici nu-mi spun parerea.

Femeile au nevoie de drame

Asa isi explica cineva incapacitatea de a intelege femeile. Cand totul merge bine, atunci le vine lor sa se certe si sa strice totul, pentru ca nu pot trai linistite. Au nevoie sa-si complice viata cu ganduri inutile si fapte stupide. Au nevoie de drame sa simta ca traiesc.

Poate ca ai trait o astfel de poveste, si barbat ce te crezi, te grabesti sa-i dai dreptate. Ti-as spune insa ca atunci cand o femeie are nevoie de drame sa stea langa tine, e pentru ca ea are nevoie sa simta. Iar langa tine nu mai simte.

Drama e strigarea finalului. Si ea o traieste, in gest de adio. Asa e femeia, construita pe intuitie, pe simturi, pe superlative. Asa e femeia, are nevoie de timp, de frumusete, de iubire. Iar atunci cand o crezi nebuna, inseamna ca ai inteles doar detalii.

Dragostea nu tine, nici nu e

Vorbeste despre dragoste, argumentand cu propria poveste, Frederic Beigbeder, si mentioneaza in cartea lui formula iubirii: "dragostea este o emisie, de scurtă durată, de dopamină, noradrenalină, prolactină, luliberină şi ocitocină. O mică moleculă, feniletilamina (FEA), declanşează senzaţii de veselie, de exaltare, de euforie. Când te îndrăgosteşti la prima vedere înseamnă că neuronii din sistemul limbic îţi sunt saturaţi cu FEA. Tandreţea nu înseamnă altceva decât endorfine (opiul cuplului)."

Deci avem o formula, gasim o companie dispusa sa faca istorie si o vindem in sticlute. E simplu, nu? Nu. Dragostea nu e asta. Poate asa incepe, daca asa a demonstrat stiinta, dar continuarea e alta poveste. E o poveste cu vise si visuri, cu inchipuiri, cu oameni perfecti si care ofera perfectiunea. E idealul poetului, cantarea artistului, visul pamantenilor. E exploatata de secole si se pare ca nu are maxim. Dragostea e minunata pentru ca trezeste copilul din tine, iti contureaza idealurile, iti bubuie curajul, te face maret. Si brusc, pentru 3 zile sau 3 ani poti fi alt om, de-o mie de ori mai bun ca cel de dinainte. Dragostea te creste.

Poate sa tina un moment, o clipire de gene, o secunda. Si asta cautam cu totii la ea, momentul. Ce e dupa...e ecoul fericirii, dupa care tanjesti in melancolii deprimante sau persoane neocupate de visuri. Traiesti cu ideea ta despre dragoste. Ea nu tine, nici nu e.

El nu stie

Provoci atatea discutii cu sufletul meu, ca nu mai stie saracul ce sa-mi raspunda. Nu-mi poate explica ce-i cu tine si de unde provine permisul tau de libera trecere. Si crede-ma ca am tot cautat sa-i dau motive. Nu sunt. Esti numai cum n-ar trebui sa fii si nici nu faci sau spui ce trebuie. Poate sinceritatea diabolica, pe care mi-o fluturi in fata, il face sa-ti dea atatea sanse gratuite. Dar ce stie el - traieste in lumea lui, minimalista si pura. O sa-l invat odata despre cum e lumea!

Am ceva de spus in fata lui. Atata timp cat ii demonstrez ca n-are dreptate, continui sa vad ca marea e de fapt apa unui pahar, clatinandu-se sub pasii mei, in timp ce fac cercuri pe marginea lui.

I am no good for you

Am vazut-o aseara, la vernisaj. Era mai frumoasa ca niciodata, indrazneata, sfidatoare si toti se uitau dupa ea. Mi s-a umflat pieptul cand s-a uitat la mine...era a mea si aveam sa-i avertizez pe toti de asta. N-a putut sa-mi zambeasca atunci. Conversa cu nu stiu ce fandositi. M-am dus cand au lasat-o in pace. S-a bucurat cand m-a vazut, am stat toata noaptea de vorba, ne-am gandit la trecut, la ce-am facut, la cum a fost sa fie.

Apoi am ajuns amandoi la mine. Priveam impreuna tavanul, si-a aprins calma o tigare - s-a apucat de fumat - si-mi spunea lucida de visele ei si cum avea sa si le implineasca - tot visatoare e. Dar altfel - e rece, e indiferenta, nu se se mai supara si nici nu mai rade. N-o surprinde nimic, parca ar mai fi trait o data viata asta. Mi se parea ciudat dar m-am gandit ca sunt eu prea luat din oala. M-am gandit ca nu-i acum momentul sa vorbim de asta, aveam timp. Mereu am crezut ca avem.

Cand eram impreuna o iubeam putin dar n-avem rabdare si nici timp si prea multe optiuni s-o inteleg pe ea. Acum insa o simteam mai mult decat langa mine, era in mine, in mintea mea, era perfecta. Am cerut-o de nevasta, dupa atatia ani de cand nu ne vorbisem. Nu m-am gandit deloc -niciodata n-am facut-o sau am facut-o prost.

A ras o jumatate de ora, deja ma enervasem. S-a imbracat calma si la usa mi-a zis: acum 5 ani, cand te iubeam, ai avut tot ce puteai sa ai din mine. Acum sunt prea buna pentru tine.

Asa i s-a povestit aseara umarului meu si a fost prima data cand nu m-a facut sa rad...

Barbie - prima pitzipoanca

Azi papusa Barbie, cea care ne-a luat mintile cand eram de-o schioapa, sau mai mari:), a facut 50 de ani. Au aniversat-o frumos nepotii, ca merita...a lasat o mostenire grea. A fost prima pitzipoanca, a schimbat istoria, one hell of a lady!
De cand s-a nascut Barbie, lumea nu a mai fost niciodata la fel. Ea a schimbat mentalitatea pustoicelor si a emancipat femeile. Copilele si-au tranferat imaginatia din povestile cu printi si printese in rolurile lui Ken si Barbie iar mai tarziu, cand s-au facut mari, in viata reala...au aparut accesoriile de plaja, rochiile cu pene, tocurile imposibile si rozul a devenit putere. Isterie de roz!!!Barbie s-a emancipat, si-a luat casa, masina, scuter...si nu a renunta niciodata la silueta zvelta, parul drept sau ondulat, machiajul perfect. Rolul de femeie fatala si banii au fost valorile ei. Ne-a invat sa fim fabuloase, extraordinare, stralucitoare. Lumea de plastic se invartea in jurul sau si asta nu i-a mai ajuns. A trebuit sa prinda viata.
Acum e peste tot pe strada...tot exagerat machiata, prea coafata, glamourous si arivista.