Cand ma fac mare, nu vreau s-ajung pensionar

Cu tot riscul asumat, marturisesc: nu suport pensionarii. Si dau vina pe ei pentru jumatate din lucrurile rele pe care le-ntalnesc in Romania.
Pentru ca pensionarii de azi sunt tinerii de altadata, cei care au construit atat cat avem astazi. Fix de-atata cultura, de-atata civilizatie, de-atata bun-simt, cat am mostenit noi azi, au fost in stare. Si nimic nu-mi strica ziua mai tare decat un pesionar nesimtit care cere loc in autobuzul care-i faciliteaza plimbarea (de bun-simt e sa primesti, nu sa ceri), care se uita ostentativ ca nu las liber locul in parc, pensionarul pe care nu l-am auzit niciodata sa vorbeasca frumos pe strada, care populeaza statiunile, toceste ziarele, spioneaza vecinii si face ca tampitul cozi oriunde. Pensionarul etern preocupat de politica ce nu o intelege, etern grevist (ce brusc dispare boala) si etern nemultumit. Ma feresc de ei peste tot pentru ca daca nu put, se vaita.
Ma enerveaza fantastic ca nu sunt nici mai bolnavi, nici mai saraci decat mine dar sunt cu ani departare milogi.
Si nu-mi aruncati in fata ca n-am si eu bunici. Atat sunt de multi, incat avem cu totii cate unii. Numai ca bunica mea, la 80 de primaveri depasite, nu concepe o zi fara munca. Si de vreo 20 de ani o doare piciorul dar spune mereu serioasa: O data mor, pana atunci vezi-ti de treaba.
In Romania 5 din 5 pensionari primesc de la stat mai mult decat au dat, 6 din 5 bat la fund serviciile de informatii, 7 din 5 nu fac nimic toata ziua, 8 din 5 au propriul DEX de invective, 9 din 5 n-au muncit niciodata, 10 din 5 sunt bolnavi si saraci.

Fete bune, baieti rai

In momentele in care timpul nu curge si viata e mai predictibila ca niciodata, caci tiparele in care te-au incadrat sfaturile sunt sigure pentru o viata, o adiere de soapte iti poate sterge desenul de drum cuminte. E momentul in care devii brusc personaj principal si-ncepi sa fii actrita din filmele la care visai cu ochelarii aburiti. Esti Bonnie and Clyde in orasul in care credeai ca nimic nu se-ntampla. In prea multa ordine, dezordinea iti lasa puterea s-o ordonezi tu, visatoare, ca-n happy-end-urile ce ti le creezi cu atata speranta. Doar fetele cuminti pot aduce atata speranta. Doar baietii rai iti pot acorda intens atata importanta.

E o istorie care se naste doar pentru ca altii sa-i povesteasca sfarsitul.

Va amintiti de Impulse?

Daca nu va amintiti, inseamna ca ati trait degeaba. Impulse era distinctia, era ceva-ul, era pozitionarea ta mai sus de celelalte doamne....era pe dracu. Un spray care pute, subtire, maro si cu un capac argintiu.
Dar cel mai important, cel putin asa mi-aduc eu aminte de cand aveam mai putin anisori decat degete la dreapta, ca era pentru doamne.
Ei si gandind asa, la Impulse, tot stau si ma intreb....instructiuni de folosire? Atat de mica sa fi fost eu incat sa-mi fi scapat esentialul? Nu stiam sa citesc atunci, e drept, iar prima data l-am dat pe pisica, de-a zacut saraca Șulcherita, Dumnezeu s-o odihneasca, 3 zile cu lumanare la cap. Apoi, am parfumat pe rand florile, aerul, scaunul si tot ce mai era la inaltimea mea. L-am folosit la cantat si parca incepeam sa am si voce, asta pana cand mi-a aratat frati'miu ca daca-l pui in foc bubuie...eeee, alta distractie. Unde au fost pana acum oamenii mari?

Unde-i mingea cand e gol? La terasa, unde sa fie oamenii mari? La terasa, dandu-se cu Impulse la subrat. Asa, ca domnul.

Fete destepte

Nu-s doar destepte fetele astea, sunt si frumoase si cu visuri marete. Va invit sa le votati, de dragul ideii, de amorul artei sau de frumusetea gandului. Caci numai sa vezi asa ceva pe strada, si-ti pui patinele de luat la trap, adunand in traista pretentii de emis catre demoiselles.

Dupa toate, noi

...caci dupa toate placerile lumii si gandurile sufletului, dincolo de muntii universului si Mohamezii marilor nu ramanem decat noi. Dincolo de nebuniile mintii si povestile sufletului, dupa cuceriri nevisate si calatorii indraznete, dupa drumuri prea lungi si doruri de duca, dupa cunoasteri marete......dupa toate astea, nu ramanem decat noi. Noi doi.