Pregatiti arm'!

Intotdeauna ma enervez mai mult decat este elegant cand dau peste lucruri si gesturi incorecte. Ma scot din minti oamenii nepasatori dar si mai mult ma enerveaza oamenii care profita.

Cu riscul de a ma repeta, tin la fairplay, la respect si la corectitudine. Asadar, nu voi accepta niciodata in jurul meu anumite comportamente fara sa simt ca am facut tot, si mai mult decat puteam face, pentru a schimba asta.

Un adevar dureros e intotdeauna mai bun decat o masca a unui actor prost!

Fara numitor comun

Citeam zilele astea un articol al Aurorei Liiceanu in care ne cam trimitea la cratita, pe noi femeile, argumentand ca inca din momentul existentei intrauterine ne manifestam diferit fata de barbati.

Ce-i drept, asemanarea dintre el si ea e data de o singura vocala, in rest suntem pe cont propriu.

E adevarat ca ne consideram egale, uneori superioare:), insa prin esenta noastra suntem diferite. Mereu vom iubi in numar mai mare bijuteriile, vom vedea altfel un apus de soare, vom crede in semne si intuitii, vom privi altfel un copil. Altfel observam un fluture, o floare, un zambet.

Suntem orientate spre detalii si gasim instinctual acul in carul cu fan. Oricat de puternice am vrea sa fim, mereu asteptam o aducere-aminte.

Suntem pline de contradictii si ne pierdem de cele mai multe ori in "si daca?", amestecand logica cu sentimente.

Tocmai de-asta, cand vei crede ca ai inteles o femeie, vei descoperi ca nu stii nimic si o vei lua de la capat.

Din lungul sir "de ce?"

Credeam despre mine ca sunt o persoana constanta, in tot ceea ce fac. Am descoperit insa ca uneori, desi venim dupa dorinte/idealuri/fixatii de-o viata, e de ajuns o secunda sa renuntam la ele. Si nu inteleg cum 18 ani de automotivatie, de planning, si calcule sunt gone in 60 seconds. Fara previziuni, analize, strategii. E un moment in viata (si sper ca e doar unul) cand brusc renunti la tine si la visuri. Si o faci cu mare bucurie, de parca esti tampit. Pentru moment mi-am revenit, dar nu-nteleg ceva...de ce se schimba oamenii?

Trei, Doamne, si toti trei...

Si blogurile intra in vacanta, in cazul in care se intreba cineva de ce nu mai scriu. Plus ca pagina asta e un update pt prietenii care ma vad rar, iar in perioada asta m-au auzit live, deci nu cred ca a mai avut cineva timp/chef de verificat postari.

Totusi, vacanta mea e pe sfarsite, asa ca in lungile ore de canicula ma plictisesc cu tastura...

sau nu chiar....mi-am petrecut minunata zi de sambata in compania a trei soti, unul mai proaspat insurat ca altul... Nu stiu ce poate fi mai plictisitor decat barbatii de 30 de ani-poate cei de 31:)

Toata ziua i-am vazut cum si-au etalat talentele de arhitecti si ingineri constructori ridicand zagarie-nori printre firele de iarba...la o apa plata de balta, povestind basme din copilarie. Ce pierdere de vreme...cand sa lesin de caldura, ceva mi-a atras atentia. Desigur ametiti de lipsa oxigenului, baietii au deschis in sfarsit un subiect interesant....nu, nu caii putere din garaj, nu sistemul audio care omoara vecinii, nicidecum echipa favorita...ci marele dusman...epilatorul. Sa mori de ras, nu alta... ma recunosc invinsa, nu am avut nicio sansa in fata fruntilor incaruntite...oricata experienta as avea.

Da. Nu am stiut nimic! nici care-i mai bun, nici care-i mai scump, nici care-i mai eficient...si Doamne Fereste, Maica Precista, pe ce principiu functioneaza.

Dar stiu ca va e frica de el....inteleptilor!:))