./...

Intoarsa, dupa o prea lunga calatorie, am redescoperit zilele astea un lucru pe care-l invatasem demult. Era un lucru atat de mare si totusi de care uitam uneori. Si asta pentru ca se-ntampla, noi oamenii, sa uitam niste chestii evidente. Ori sa le minimizam, ori sa le trecem cu vedere, degeaba, desigur. Si ma gandeam, dupa ce furcile caudine m-au readus la orizonturi, daca as mai merge vreodata la capatul lumii. As vrea sa nu dar fara indoiala ca da.

Sfarsit sau inceputuri ?

Nu de putine ori abia asteptam sfarsitul ca o mantuire de lume, de sine sau de orice altceva ce ar mai trebui sa spele binecuvantatul sfarsit.

Si daca totusi, intr-o zi, ne-am dat seama ca sfarsitul nu exista...daca nu exista sfarsit, ci doar un alt inceput? Si sigur ca te intrebi daca se poate inceput fara sfarsit. De parca ar trebui sa fie o inlantuire logica ca la lantul probatoriu.

Sa ne inchipuim ca e posibil. Poate ca sunt doar inceputuri mai fade si inceputuri fulminante, inceputuri agresive sau inceputuri care vin pe nesimtite. Si sunt mereu doar inceputuri, care transforma, care golesc de continut, care schimba de sens.

Oare cate inceputuri incap in viata rotunda a unui om? Si oare de cate ori aceste inceputuri il duc la capatul pamantului?

De cate ori l-or aduce inapoi si de cate ori l-ar fi lasand acolo!