Daca-as putea sa rad aproape ca as face-o de cati s-au perindat pe la usa, cu misiunea pregatita de-acasa. Si cum si-a pregatit fiecare dintre ei discursul, si mi l-a spus asa, pe nerasuflate, sa nu cumva sa-l uite. Mi-i si inchipui, scriindu-l pe hartie, cu exemple, ilustratii, intelepciune si uneori chiar batranete. Mi-am dat seama ca s-au gandit mult ce sa-mi spuna pentru ca nu fac dialog. Si asa de concentrati sunt pe istoriile lor morale, ca niciunul n-a observat ca port negru.
Aproape ca ma distrez aruncandu-le asa, un cuvant din alt registru, care in alte conditii, ar fi deturnat discutia. Dar ei nu...o tin ca linia continua. Si-atunci ii ascult, ca doar e singurul efort pe care-l mai pot face. Ii las sa vorbeasca...poate macar lor le face bine. Si cand termina, ii las sa respire. Si-apoi ii intreb fatidic: in ce? La asta nu s-au gandit sa raspunda. II vad cum se albesc la fata, transpira si tremura putin ducand ceasca la gura. Ma prefac convinsa si-i las sa plece fericiti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu