Ma speriau nebunii inainte, ii ocoleam cat puteam. Mi-era frica tocmai pentru ca ei nu credeau in ceea ce faceau, credeau in altceva, in ceva ce stiau doar ei iar eu, un simplu muritor, eram incapabila sa inteleg. Si ma speriau nebunii pentru ca puteau sa ma omoare fara macar sa-si dea seama, fara sa sufere, fara sa se bucure, asa, pur si simplu.
Si ma gandeam ca ei nu cred in general. In ce-ar putea sa creada nebunii? Sunt mereu nefericiti, blocati in lumea lor trista, am fost de parere ca ar trebui paziti. Inchisi bine, intre ziduri, sa nu-i vada lumea. Poate doar soarele. Doar el ar mai putea sa-i mangaie. Soarele si albul.
Pe urma m-am gandit: de ce sa inchizi nebunii, daca ei oricum nu pot evada? Atunci poate ca altcineva ar trebui sa evadeze din lumea lor? Poate.
Nebunii ar fi cei mai buni scenaristi daca n-ar fi ei nebuni. Tampitii mereu te vad altfel decat esti! Te vad cum au chef. Ce-or avea cu tine, nu stii. Oare cum iti stergi chipul in care te vad?
Si stii ce-i dubios cu nebunii? Ca nu ei traiesc in lumea ta, ci tu intr-a lor; iar problema nu e la tine, ci e la ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu