Nu ma gandesc la asta de cand cu Thomas Beatie. Nici nu mi se pare prea ciudat ce i se intampla si singurul lucru la care ma gandesc cand citesc despre el este ca legea asta americana, prin care el a devenit oficial barbat, are o mica, mare scapare. Atat. Chestia asta cu normalitatea si reperele ei e mai veche chiar decat intrebarea "Cat de mare o fi un ou mic?" De unde stii ce-i normal si ce nu? Daca reperul prin care se defineste normalitatea, respectiv cutumele maselor, este cel care sta la baza cadrului de normalitate, atunci poate ca marile idei calauzitoare care au produs revolutiile ideologice, industriale, economice ori politice au indreptat lumea intr-o directie de anormalitate. Sau poate ma gandesc aiurea. Doar ca unele lucruri care azi par atat de anormale, pot mult prea usor deveni maine normale.
Daca ma uit la lalele, vad una normala, sau una anormala sau poate 3 flori normale. Oare sunt pe un plan inclinat ca sa ma uit eu la ele altfel decat in mod normal?
3 comentarii:
Mi-a placut si am retinut un citat gasit la un moment dat pe net, avand autor pe Lilly Tomlin: “Reality is nothing but a collective hunch”. Cred...ca normalitatea is nothing but a personal hunch. Fiecare isi defineste limitele si ceea ce numeste normal...de unde stii ce-i normal? Din normele societatii sau din interiorul tau? Te risti sa crezi societatea?
E un risc sa crezi societatea? Nu cred ca poti impotriva ei. Poate ca asumarea conceptelor ei e un pret al liberatatii sau poate e un confort.
Rousseau spunea ca omul se naste liber dar pretutindeni e in lanturi. Poate ca ne ramane doar universul societatii...si ne raman ideile.
Poate trebuie sa dai doar dovada de discernamant in analizarea ideilor societatii si nu sa practici o asumare / adoptare oarba a lor...poate asta e de ajuns pentru a fi liber. Sa aduci o parte din ei alaturi de o parte din tine...si sa nu traiesti in lanturi doar pentru ca toti cei din jurul tai poarta catuse.
Trimiteți un comentariu